Povestea EMOȚIONANTĂ a unei învățătoare care a devenit o a doua MAMĂ pentru elevii săi. Cum s-a schimbat VIAȚA unor copii care pot să viseze: La școală e mai bine, mai curat, mai colorat, mai vesel decât ACASĂ
 
Din păcate, sunt foarte mulți părinți cu diverse probleme și care nu se pot îngriji așa cum ar trebui de copiii lor, iar aici intervine rolul învățământului românesc care în ultimii ani s-a confruntat cu o criză profundă.
Iată că există și cadre didactice foarte apreciate de către copii și părinți, care se implică mai mult decât ar trebui în încercarea de a le face viața mai frumoasă elevilor din clasa sa.

Doamna învățătoare Aby, care pregătește o clasă de elevi la Școala nr. 2 din Jilava este foarte apreciată de către aceștia, care o consideră o a doua mamă.

Situația financiară a părinților nu este foarte bună, iar viața unui copil din această clasă începe în fiecare dimineață cu un leu căpătat de la bunici sau părinți și cu care respectivul elev își cumpără două felii de salam și pentru că nu îi mai rămân bani de pâine, așteaptă cornul de la școală pentru a-și face un sendviș.

Aceeași sursă precizează că ”doamna învățătoare Aby îi duce la muzeu, îi învață să viseze, să citească și să facă fluturași de hârtie. Și, mai presus de toate, îi încurajează să fie altruiști. Dacă unul dintre copii nu are ce mânca într-o zi, ceilalți împart sandvișurile cu el”.

Din salariul modest pe care îl are, învățătoarea le cumpără caiete, hârtie creponată, culori, carioci… Apoi, încearcă să obțină sponsorizări ca să îi poată duce la muzee, în excursii.

Lori este una dintre elevele lui Aby, este în clasa a patra și nu și-a văzut mama de un an și jumătate. De când a plecat la muncă în Italia, vorbesc numai la telefon.

Iata ce îi scrie învățătoarei sale:
”Pentru Lori. la școala este mai bine. Mai bine, mai curat, mai colorat, mai vesel decât acasă.”   
Aby se descurcă și nu s-ar plânge niciodată, însă dacă există oameni cu posibilități care o pot ajuta în eforturile ei, nu ezitați să o faceti.


Copiii au nevoie de rechizite, cărți, haine, intrări la cinematograf și muzee, sponsorizări.

Dacă puteți ajuta, trimiteți aceste lucruri pentru doamna învățătoare Aby, la Școala Nr 2. din Comuna Jilava, Ilfov, strada Verii nr 33.Cod Postal 077120.